De la Siera Nevada Păn’ la Munţii Pirenei Nu-i minune ca Grenada, Nu-i cer dulce ca al ei! În Grenada strălucită Nu-i grădină, nu-i sarai Ca Alhambra înflorită Ce se pare-un vis din rai! În Alhambra mult frumoasă Nu-i nimic mai răpitor Ca al Lindei amoroasă Suvenir încântător! Ah! mireasa mea iubită, Viaţă, rai, ce n-aş da eu Pentru-o noapte fericită Să te-adorm pe sânul meu, Între Siera Nevada Şi-ntre Munţii Pirenei, În Alhambra, la Grenada, Sub seninul dulce-al ei!
sâmbătă, 19 aprilie 2025