Aud glasuri din lemn, văd şarpele din râu, curge undelemn din bobul de grâu şi văd semn. Văd ierburi pe stânci şi fum de polen, şi urme adânci lăsate ca semn de furnici. Semne-n izvoare, aud în fântâni plânsul din floare şi văd în aluni semn mare. Scripturile vorbesc despre ape rele, cuvânt dumnezeiesc despre cer şi stele: semn ceresc. Pe cei osândiţi iadul stă să-i dea, pe cei înghiţiţi marea stă şi ea: semn din sfinţi. Aud glasul din lemn, văd şarpele pe drum şi eu mai văd un semn în tot ce e acum semn din semn.