Sunt un semn de întrebare Cocoșat, privesc în jos Îmi văd umbra și mă doare Că nu sunt deloc frumos Sunt cârligul ce se-agață Și așteaptă un răspuns Tot un fir firav, de ață Parcă sunt dar...parcă nu-s ! Când în fața mea se-nşiră Vorbe dulci, vorbe de-ocară Îmi iau punctul și, ciclopic Te privesc de te-nfioară ! Și din nara ce-mi atârnă Flăcări vărs, de te topesc Tu atunci, privind la topic Îmi răspunzi...vânătoresc. Ai crezut că ai scăpat ? Mă-ntorc și...te-am agățat !