Dintotdeauna Hrana sufletului meu, Mai tot timpul flămând Şi în continuu Neastâmpăr Era iubirea, Cea veşnic însetată De nurii şi farmecele Evei. Cea primită în dar, Se plictisea şi se topea Încet, Ca fumul străveziu. Cea furată De la orişicine, Orişicând, Era ca un vulcan Frământat de lavă, Dar care se stingea Înaînte de erupţie. Deşi devenisem expert În rapt de amor, Într-o zi Am fost prins subtilizând Dragostea adevărată. Am fost judecat la altar Şi pedepsit Cu peste patruzeci de ani De căsătorie Fericită. Mai evadez uneori La 2 Mai Ascunzându-mă În valurile mării, Unde îi mulţumesc cerului, În nesfârşitele nopti Ce îmi aşează Stele noi Pe epoleţii sufletului, Unde las nostalgia Să mă inunde, Tineteţea Să mă bântuie, Şi unde mă încarc Cu iboste Nemuritoare.
sâmbătă, 31 mai 2025