- Nu ştiu de ce mi-e sete de dumbravă, De flori ce-mi amintesc parfumul tău Când mă gândesc la martie, o lavă Simt că-mi pătrunde-n sânge, doare rău Aripa frântă care-ar vrea să zboare Peste zăpezi albastre, printre munţi, Că aş topi troiene de ninsoare, Iar peste Făgăraş aş face punţi Numai s-ajung în ziua destinată În burgul fermecat s-ating în zori Magnolii cu petala delicată Şi lângă lac s-așteapt privighetori. - Plâng ploile lui Marte azi şi cerul Parc-ar purta armura de război, A devenit deodată temnicerul Albastrului şi pune între noi Atâtea piedici, munţi de neputinţă Pe care nu-i pot trece, dar mereu Te-adun în palme, dulcea mea credinţă, În rugăciunea sufletului meu, Ştiind că nu-i departe ziua-n care Pierduţi în iarbă ‘naltă, printre flori, Ne vom topi sub razele de soare Într-un sărut, când vin privighetori. Ioan Grigoraș & Liliana Trif
sâmbătă, 31 mai 2025