Mă cheamă liniştea orelor târzii să-ţi culeg lacrimi de flori şi sfinţi din ochii adânci, din lanuri de grâu copt, legănându-se în miez de vis de prinţi. O, cât de mult aş vrea să mă pierd pe urme de rătăcitori sihaştri, prin codrii, printre silabe de rugăciune ca ochii tăi, ca ochii lor - albaştri. O, cât de stele miroase acest trup că-mi vine să sărut asfinţitul pe frunte şi-mi mai vine să zbor neauzit, neştiut şi să-i las numai lui zboru-mi s-asculte. Când tainele se întâlnesc, seara, la fântână, aş vrea să devin fără să ştiu curcubeu, şi când mamele ne trimit la culcare, să plâng iar, în genunchi, Îngeraşul meu.
sâmbătă, 31 mai 2025