Dacă liniştea pădurii adormite Nici o veste de-altădată nu-ţi trimite Şi pe freamăte pornite de departe Nu te-ajunge glas de dincolo de moarte, Vin’ cu mine să ne pierdem în zadar Printre galbenele rarişti de stejar, Cu sfioase campanule şi sulfine, Pe cărări pe unde nimeni nu mai vine. Dulce zumzet somnoros şi ireal Să ne cheme spre poienile din deal. Taina liniştii înalte să ne fure Prin cotite luminişuri de pădure Şi la umbră să ne-mbie mai târziu O clopotniţă de aur străveziu, Legănând deasupra creştetelor noastre Licuricii înălţimilor albastre… Fără gânduri, ca-ntr-un somn abia deschis, Să trăim în clipe lungi acelaşi vis. Foi uscate-n jurul tău să cadă rar, La ureche să-ţi descânte un bondar Şi cum stai cu ochii-nchişi pe jumătate, Soare galben printre ramuri nemişcate Să-ţi învăluie-n tăcere şi-n lumină Fruntea mică de domniţă bizantină. Iar la-ntoarcere, să trecem prin păşuni Şi prin funduri de livadă cu aluni, Printre garduri fumurii şi solitare Ce se uită-n urma noastră cu mirare… Şi din treacăt, ici şi colo, să culegi Sânziene cu tulpinile întregi, Margarete, scânteioare şi aglice, Un buchet de flori orfane şi calice, Lung în coadă şi ghimpos şi cu ţărână. La plecare să-l ţii falnic într-o mână, Dar cu vremea, desfoiat, să-ţi pară greu Şi la urmă să mi-l dai să-l duc tot eu… O şopârlă pe cărare, lângă noi, Speriată să foşnească dintre foi Şi să stea, să vă uitaţi o dată bine, De departe, tu la ea şi ea la tine, Tu de sus şi ea din pietrele fierbinţi, Amândouă serioase şi cuminţi. Mai încolo o crenguţă de mălin Ori un ghimpe să te-ntârzie puţin Şi – purtând de-a lungul văilor prin ţară Vestea nouă a sfârşitului de vară, Flutur mic, într-o lucire de-asfinţit, Să ne-ntâmpine din ţarină grăbit, Cu rugină pe albastre aripioare Ca o veştedă petală de cicoare.
sâmbătă, 19 aprilie 2025