dedic aceaste versuri Distinsei mele prietene, Adinuţa. Sfioasă Motto: Te rog, iartă-mă, Parinte... C-am fost tânar fară minte! **************************** Genunea naşte îngeri şi îngerii-n genune Se-ntorc prin paradisuri spre liniştitul Rai Şi litera tresare şi se ascunde-n nume Cum stă ascuns în floare pistilul lunii Mai. De-a baba- oarbă vine şi rece mă provoacă Tăcerea definită de palidul răspuns. Acum suspină gerul cu iz de promoroacă Şi ţurţurii scot limba din streaşina de sus. Îşi pune gluga albă la marea-i pelerină Un vârf răzleţ de munte cu nasul îngheţat, Pe câmpuri se ridică-n picior de balerină Un plop chelit de patimi cu visul tremurat. La o căsuţă joasă cu geamuri mici de lună Se răscoleşte vântul şi fumul sus pe horn, Prin colţurile casei puterile-şi adună Şi cântă melancolic un greieraş din corn. Cu furca-n brâu înfiptă o tânără trecută Se tot gândeşte tristă la vremea care fu, Mai ieri, la fântânică, de mine a fost cerută Şi-n tremur feciorelnic a zis sfioasă: NU! În sufletul de gânduri lumina meditează Şi valuri de tăcere din pieptul ei răzbat Şi clipa înfloreşte, fermecător visează, Când paşii mei îi simte alunecând prin sat. Singurătatea vieţii i-a sfârtecat destinul Şi sufletu-i se duce spre nufărul uscat, Doar balamaua porţii îi mai opreşte chinul Când scârţie împinsă de vântul rău, turbat. Când vara, pe sfârşite, se tânguia uşoară Am revenit la vatră, trecând pe strada sa. Ea n-a ieşit din casă la fel ca-ntâia oară, Dar lăcrima perdeaua zicând sfioasă: DA ! 11.12.2015
miercuri, 16 iulie 2025