- Sunt zile când te simt atât de-aproape Că-n fiecare clipă te respir Ori însetat sorb lacom din potir, Din fanteziile ce-ți cresc sub pleoape. Adeseori îți descifrez misterul Prins în conturul trupului frumos Și de cobor cu buzele mai jos A mea e marea și al meu tot cerul. Sunt zile când mă strângi între petale Ca într-o oază cu nectar divin Și mă gândesc atunci că-ți aparțin. Eu sunt prezent în gândurile tale? - Sunt zile-n care timpul nu contează, În orice vis al meu te simt prezent Mă penetrezi adânc, obedient, Şi gura ta pios îmi venerează Fragilul trup ce arde de dorinţă, Iubite, tu, suprema mea pedeapsă, Când mâna ta-mi alunecă pe coapsă, Oftez uşor, îţi cer îngăduinţă! Şi mă gândesc atunci că-ţi aparţin Cu tot ce sunt, cu toate ale mele, În baldachin ascunşi între perdele Două fiinţe, numai un destin. Ioan Grigoraș & Liliana Trif