un gând, un dor, un vânt trecut prin nesimţire eu, mai antic ca ieri, ca secunda sinucisă de talpa altei secunde privesc spre noaptea din depărtare, mai noapte ca noaptea de sub capul meu nici zi nu este, nici noapte deplină doar o anarhie între cele două, un fel de dimineaţă linsă de-o lehamite mai dăunătoare decât orice alt lucru dăunător deoarece nici tu nu-ţi poţi privi chipul în oglindă de teamă să vezi cum eşti strivit sub talpa neputinţei de alţi gândaci mai nevăzuţi ca tine mai ireali, mai reali sau poate doar creaţii cavalereşti ale copiilor păliţi de-o imaginaţie sumbră şi nici nu ştiu cum se face că-n boli pe care nici eu nu le cunosc mă zbat să ies de sub ninsorile pucioase căzute pe lăuntricul meu, în cantităţi inimaginabile iar deseori sfârşesc din a mă lăsa pradă hienelor iernatice pregătite oricând să mă sfâşie în bucăţi de carne putrezite că şi-atunci când omul este viu el poate putrezi până la ultima bucată de carne, ultimul întuneric al lăuntricului
sâmbătă, 31 mai 2025