Priveam în întuneric și-i ascultam tăcerea În care, printre note cu aripi de pustiu, Se rătăcise una cu iz de cafeniu Ca negurii tăcute să-i laude puterea. Întreaga simfonie, cu pacea ei deplină, Părea înlăcrimată în portu-i liniștit, Dar nota-ceea falsă crea un zumzăit De aripă-n tenebre, de fals, minciună, tină. Un râs crispat, malefic, ruptură-n portativ, O zbatere de note cernute spre abis, O-nchipuire neagră în calea unui vis, O simfonie-ntreagă distrusă-n mod parșiv. Și-nchipuirea ceea cu ochi de-adânc ecou, Mi-a apărut aievea, din cețuri, într-un dans Cu mlădieri de suflet și-n adevăr balans, C-un început adagio și în final rondou.
sâmbătă, 31 mai 2025