Toamna trage cu arcușul Peste strunele de ploaie Și-i învolbură urcușul Zbuciumarea de șuvoaie. Notele de melodie Le împrăștie prin noapte Bocănesc bătând în glie Ele prăbușite șoapte. Iar de sus stele-ar pătrunde Printre muzica din fire, Dar le spală unde unde O mâhnire-i din iubire. Și nici Luna nu e-n stare Să se prindă de o notă C-undeva uitată moare Disperarea ei bigotă. Toamna plânge cu vioara În balada românească Ce nu crede primăvara Dintr-o ploaie ciobănească. Toamna-nvârte cu tristețe Simfoniile de jale Că-n vederi fricile ceții Păsărilor spun de cale. Bocesc arbori în durere Că ceva îi rupe-n viață Păsuindu-se să spere Până-n fapt de dimineață. Picurau numai din suflet Fremătările spre ape Și întregul lor răsuflet Putu curgerii încape. Pe când umbrele mai grele Soarele voi a-nfrânge Tot pământul era-n stele Și în Lună... și în sânge. Victor Bragagiu
sâmbătă, 31 mai 2025