Singurătate

S-a pornit în suflet vântul peste frunzele durerii,
Eu, în pântecul odăii, m-am pitit de iarna grea
Și din strachina ciobită iau cu lingura tăcerii
Ciorba plină de tristeţe din singurătatea mea.

Florile iubirii, stinse, fug în toamnă din câmpie,
Gândurile-s văduvite de văratecul balsam,
Din ţinuturi friguroase, doar c-o mătură târzie,
Cineva, dar nu ştiu cine, bate uşurel în geam.

Nu deschid uşa-ndoielii, balamaua ruginită
Ar trezi în mine zorii printr-un scârţâit pahui,
Dar s-a furişat, mişelul, şi-n oglinda răstignită
Zăresc omul de zăpadă că-mi lasă peruca lui.

Crivăţul pornit din zare a rupt aripa visării,
Ard și fulgii amintirii cu rochiţele de nea,
Eu, din strachina ciobită, iau cu lingura tăcerii
Doar piftia închegată de singurătatea mea.

12.12.2016