Solul Primăverii De sub mantia cea albă A zăpezii-n ger presate, S-a ivit... o floare dalbă Prima 'n-a aurului salbă, Cu petale-oval marcate. Ea-i plăpândul... ghiocel, Floarea dragă primăverii, Şi-aşa gingaş... mititel, Cu-al său dulce clopoţel A sunat... sfârşitul iernii. Chiar de este frig afară Şi de vânt încă mai bate, Din crusta rece răzbate; El e semn de primăvară, Prima floare, între toate! La toţi el cu drag aduce După iarna ce-a trecut Cu-al ei avânt şi tumult, Bucuria scumpă, dulce, Primăvara, c-a-nceput! Dacă sufetu-ţi vibrează La vederea-i drăgălaşă În frumoasa lui cămaşă, Asta arată că veghează Floarea mică şi gingaşă. Ca un sol de veste bună Primit este de-ori şi cine Cei ce-au suflete senine, Cei ce-l caută, împreună Văd prin el, dorinţe pline. El e scump şi maiestuos Pentru cei ce vor să vadă În timpul de promenadă - Cum căpşorul şi l-a scos De sub stratul de zăpadă. Dumnezeu l-a programat De-a vesti-al iernii sfârşit Şi pe drept, sol s-a numit, Că s-a... desprimăvărat, Dând semnalul mult dorit. Flavius Laurian Duverna
sâmbătă, 31 mai 2025