Sonet de martie

Pe cerul azurat cu Voroneţ
Se cuptoreşte  soarele amiezii,
Privind către convulsia zăpezii
Care-şi trăieşte ultimul dezgheţ.

Pe portativ de cald cântă aezii,
Pictând cu ciripitul îndrăzneţ
Pe horbota de-un verde pădureţ
Care tiveşte aura livezii.

În mugurii pleznind a înviere
Un ciclu se reia repetitiv,
Dând timpului şi start şi-aliniere,

Dar noi, având un alt obiectiv,
Cerem, rugându-ne: prin sfânta-Ţi vrere
Dă, Doamne, un dezgheţ definitiv!

Simion Felix Marțian