sonetele primăverii tale 1 afară-i primăvară, se-ntind spre boltă flori, livezile se-nfoaie de flori și de culoare, ici colo străbătuți de mici ochiuri de soare, de nicăieri pe boltă se-adună-n taină nori. de pe dealuri valuri verzi se coboră-n vale, prin frunzișul proaspăt se văd cuiburi de ciori, pe-alocuri se văd turme vegheate de păstori, zăpada se mai vede doar sus, pe culmea mare. acesta e tabloul văzut în primăvara pe care am dorit-o de-atât de multă vreme, sătul de lunga iarnă să tot îi port povara, de-n ochii-ți ca smaraldul răsare lăcrămioara, eu sunt aici cu tine, de-cum nu te vei teme, că tu-mi ești primăvara și îți închin poeme! 2 Când râzi iubito, mă umpli de lumină, privirea-mi râde, sufletul îmi râde, un râs de înger parcă, inima-mi aude și-o întrupare-mi pari atunci, divină! Iubito, râsul tău în mine l-aș ascunde, să prindă-n mine, acolo, rădăcină, privirea-ți verde, caldă, cristalină s-o pot simți mereu, cum mă pătrunde! Și-atunci făptura ta, atât de delicată, să-mi amintească mie mai mereu, că te-ai născut și mie mi-ai fost dată, Să-mi bucuri viața, dulce, minunată, să fii cu bucurie învățătorul meu să-mi fii dulce minune, de însuși Dumnezeu! 3 Când glasu-ți dulce mă alintă blând, mai catifelat decât a florilor petale, ușor, pe undeva prin zonele astrale, mă simt de parcă m-aș trezi zburând! Precum sărută roua petalele de floare, cu stropii ei curați, peste livezi picând, când de dulceața ta , rămas-am însetând aș vrea și eu iubito, parfumul gurii tale! Și dacă mă privești , cu ochii blânzi și verzi, eu văd adânc în tine seninul plin de soare, precum lumina primăverii din fiecare floare Ce soarbe stropi din roua picată prin livezi, ți-aș sorbi eu stropul de lacrimă ce doare, rămas de când în viață, nu mai voiai să crezi!
sâmbătă, 31 mai 2025