S-a-ndepărtat al nopţii negru fald, Luând cu sine stelele captive, Şi zorii ciripesc pe portative Vărsându-şi rubiniul în smarald. Călcând pe orizonturi relative, Se-nalţă soarele ca un herald, Vestind semeţ invazia de cald În care binele să se cultive. Zvâcneşte roua într-un ultim spasm, Stingându-şi cea din urmă nestemată Dintr-un decor care părea de basm, Şi-n dimineaţa binecuvântată Rostesc din suflet, cu entuziasm: Primeşte-mi închinarea, Sfinte Tată! Simion Felix Marțian
sâmbătă, 31 mai 2025