Atâtea frunze mor și cad, Când mai abrupt, când mai ușor, Pe un covor înșelător, Un Styx al lor, un fel de vad. Sunt smulse dintr-un ultim vis Cu mângâierea din apus, A brizei care le-a sedus Iar azi le poartă spre abis. Și cad, și cad, deja s-au strâns Atât de multe, curg puhoi Pe fluviul vechi de frunze noi, Și curg din arbori ca un plâns, Lăsându-i triști, lăsându-i goi, Spre lumea frunzelor de-apoi.
sâmbătă, 31 mai 2025