Sonetul lumii

E-atâta dramă-n lume şi falsă bucurie,   
Iar albul este negru şi-a devenit mizer  
Când soarele îngheaţă în lacrima de ger  
Răpus de întristare, de-atâta tragedie.  

În negura infamă se zbate lumea-nvinsă  
De o minciună hâda pe post de dirijor    
Ce orchestrează jalnic, iar zâmbetele mor   
Ca flacăra curată de ploaia rece stinsă.  

Sunt spectator al lumii ce cânta la comandă 
O simfonie rece în scrâşnet de viori   
Cu sunete stridente şi zgomot de paradă.

În jurul meu se mişcă haotic doar actori,  
Păpuşi fără de viaţă ce nu se-ntorc să vadă
Când spectatorul pleacă, tăcut, cu paşi uşori.

30.10.2015