E-un felinar ce ziua nu se stinge, deasupra unei porți, pe strada mea, și arde cu o flacără ce-abia apropiindu-te o poți distinge. Când, uneori, un trecător se-oprește și îi observă flacăra, mirat, un singur gând încearcă: “E uitat!” Atât - și pleacă, nu se mai gândește că, poate, cineva, oftând din greu, așteaptă ca lumina-i să atragă ființa ce odată i-a fost dragă. Că-i zi sau noapte, felinarul meu, în pâlpâirea flăcării, se roagă să nu mai ardă. Îl voi stinge ... eu.
sâmbătă, 31 mai 2025