Spaniolul

Îmi laudă mereu un spaniol,
De o privesc în suflet cu obidă,
Că n-are-acela farmec de coridă
Și sunt convins că are … capul gol.

Mai zic eu una … dă cu spaniolul,
Mai zic vreo două … “Doamne, ce mai trai
Aș fi avut în Spania!”. „Ce ai,
Vrei să mă superi, iarăși, cu nasolul?”

Îi cer să tacă … Mai văzuși! Nimic!
Mă supără cumplit și-acum - pe bune! -
Nu mai suport, îl simt ca inamic,

Aș zice vieții-ntregi: “Deșertăciune!”
Suport eu ce suport, dar azi îi zic:
„Ce are el și nu am eu?” „Căpșune!”