Mereu mă-ntreb aceeași întrebare, De ce încă o zi să mai trăiesc? Ș-apoi răspuns găsesc în simpla floare, Ce zi de zi o ud și-o îngrijesc. Îndrept apoi privirea către soare, Ce-n juru-mi viață a adus Și-mi zic: "tu nu te bucuri oare Când vezi un răsărit sau un apus?" Chiar de nu ai parte de a lui lumină, Și-i frig și ninge ,ninge neîncetat, Gândește-te la ăl bătrân, sau cea bătrână, Ce stă în frig ,dar are sufletu-mpăcat. Așa că-n fiecare zi adu-ți aminte, De vrei să faci ceva necumpătat, De-i ploaie, noapte, frig și vântul bate, Urmează călduroasa zi și răsăritul așteptat.