Bucuria-mi scurtă se brăzdează odată cu câmpul, în fiecare primăvară îmi înfloreşte între dinţi până când zilele cu soare îşi odihnesc amiezele la umbra răcoroasă a norilor. Nopţile se desfăşoară prin frunze şi ierburi cu pânze de întuneric cu miros de flori şi o neostoită dorinţă de lumină. Sunt stele aprinse-n imensul policandru toată suflarea le priveşte cum răsar ori apun, clipele mele se îmbină cu clipele tale grăbite, să bată la porţile zidite ale universului fără să uite că moartea desculţă nu găseşte cheile şi rămâne pe pământ mai departe. Se confirmă că totul se stinge, ciclul vieţii se reia pe alte coordonate de creaţie şi nimeni nu se teme. Îmbătrânim cu împlinirea şi acceptarea fericirii de dincolo, nu ştim ce ce ne aşteaptă, speranţa nu moare niciodată, rămâne văduvă.
sâmbătă, 31 mai 2025