Speranțe efemere... Am stat în ploaie ore întregi, Sub frunze late de stejar, Curgeau șuroaie, și-nțelegi... Timpu’ scurs n-avea habar. Priveam la lume împrejur, Zburdau umbrele răvășite, N-aș fi gândit că-i un sperjur Sau că speranțele-s mințite. Rătăcit, din frici naive, În gând spuneam o rugăciune, Mă-ndemnam printre motive Și mai speram la o minune. Într-un târziu te-am apelat, Pe loc s-a dezlegat misterul, Răspunsul tău n-a întârziat Și-am învățat ce-i efemerul. Acum mi-e teamă să privesc Prezentu-n nuanțe adulate, Voi continua să te iubesc... Până-n amurg, și mai departe. Autor: Gabriel Stănciulescu
sâmbătă, 31 mai 2025