-Dacă val de val se tot izbește Și în calea lui tot intâlnește Stânca dură care stă semeață, Neclintită rămânând în față, Un ocean cu valuri pot s-o ude... Tot nu vede și tot nu aude Lacrimile, plânsul tău tăcute, Are sentimente reci și mute! În furtună valuri mor, se sparg Și oceanul frânge un catarg, În adâncuri duce mateloți Pe țărm trec cortegii de preoți… Biet îndrăgostit de stânca rece Nici oceanul cu ea nu-și petrece Veșnicia valurilor sparte! Orizontul lui ce îl desparte De cerul cu soare și cu stele Se strecoară-n jocul dintre iele Și nu în iubirea pentru stâncă… Tu, prostește, o mai iubești încă? -Vântule, în viața mea de-o clipă Mi-aș dori să-ți fiu măcar aripă Ca s-ating și eu obrazul stăncii, Tu ești liber, eu, supus poruncii! Lasă, dar, ca spuma din ocean Să iubească stânca, chiar și-n van, Dragostea mea care nu-i dorită, Viața mea e...dulcea mea ispită! Vântul se retrage rușinat Și pleacă pe țărm mai întristat… Spuma strălucește-n asfințit, Dispare încet…și a iubit!
sâmbătă, 31 mai 2025