Când ochiul îşi suie oglinda către cer am să te aşez acolo unde soarele se deşiră în seară şi noaptea-şi învolbură lianele peste ultima amintire închis cu văzduhul în piept ai să asculţi trecutul cum curge dinspre azi spre mâine şi-ai să-mi şopteşti dacă nu eşti cu mine nu exişti dare eu sunt aici captivă într-o imagine a iubirii stăpână peste morgane cu umbra-n asfinţire răstorn o ultimă sclipire de albastru peste ea pasărea albă pasărea pasăre suflet să n-o inspire pământul mai simte încă ameţeala azurului prin aripi cu amintiri frământate atâta de puţin a mai rămas din zare
sâmbătă, 31 mai 2025