Stingher și eu

Destin surpat de o dorință
ce-a alăptat la sânii ei
vise scăldate-n suferință
pierdute-n stepa vieții, pui de lei,
stingheri si ei...

Mreaja așteptării zilei ce-o să vină
rănită de-un ego nemăsurat
a lepădat din cer îngeri în tină
să zacă-n agonie si păcat,
stingheri și ei...

Când ochiul minții scaldâ-n lacrimi gena
făgăduinței gândului mișel,
pe foaia albă plânge tristă pana
cu rime colorate de-un penel,
stingher și el...

Și zac tăcut in cușca minții grele
înlănțuit în zeci de amintiri, 
înec zi dupa zi în râul vieții mele
reflexii oglindite în sclipiri...
Apoi mă joc cu ora zilei trecătoare,
o dezmembrez in sute de secunde,
să caut veșnicia clipei dătătoare
de zâmbete, speranțe...dar se-ascunde
în al meu gând pierdut prin zeci de umbre.

Stingher și eu, stingher și eu....