M-am săturat de-atâta ură, poeții-n versuri se rănesc, e adevărul o minciună și ce-i absurd pare firesc. Rime știute-s apocrife când unul le -mprumută-ades, cuvintele-s hieroglife - n-au conținut, nici înțeles. Se chinuiesc să construiască mesajul metaforic fad și în orăcăit de broască de-un iamb se-mpiedică și cad. E vanitatea lor o armă, considerații seci emit și bâjbâind dup-o sintagmă se zbat în versul chinuit. Celor ce vor să-nfigă colții într-un rondel, sonet, pamflet, (deși au pastișat cu toții) vreau să le spun un mic secret: Când or să-nvețe să evite într-un poem anacolutul, hiperbolele spălăcite și stări ciudate, precum rutul, Abia atunci să îndrăznească să scrie ce mai au de spus, iar la sfârșit să recitească și să arunce ce-au produs! Adina V. 26.07.2017
sâmbătă, 31 mai 2025