Străinul

Străinul 

Mitică Horlaci 

Mă năpădesc de-afară gândirile absurde, 
Prin mine doar străinul pășește încruntat, 
Cu ochii în țărâna cuvintelor se-ascunde 
Când prin fereastra clipei se pierde ce-am visat.

Cuvântul înnegrește o logică fugară, 
Împovărat s-arate al drumului cavou, 
Mușcând cu disperare din lumea mea murdară 
Un vis, o frământare, un glas fără ecou. 

Nu-mi anulez sentința speranțelor spre care 
Am construit o punte necunoscută, dar
Când trupul meu va arde în mii de felinare 
A lumii nebunie să urle în zadar.

Și dacă-n astă viață din temniță străinul 
Se tânguie și-mi cere trecutul înapoi, 
Din cupa blestemată voi înghiți veninul, 
Pământul să ne strângă la sânu-i pe-amandoi. 

Și dacă fără mine e liniste-ntre maluri, 
Și groaza, și furtuna sunt un coșmar uitat, 
Înseamnă că destinul îmi este șters de valuri 
Și am adus lumină prin faptul c-am plecat.