Alunec pe aripile tremurânde Ale vidului, Lovit de zgomotul de infern Ce a ucis liniştea clipei. O clipă binecuvântată, Un răstimp magic Furat infinitului. Plutesc în văile eternităţii, Unde domnesc aerul rece al munţilor, Susurul binecuvântat al izvoarelor Şi chemarea stranie, Asemănătoare cântecului sirenelor, Dar venită De foarte de departe, A Paradisului pierdut. Mă prăbuşesc în abis, (Al meu? Al lumii? Poate că Nici nu contează cu adevărat) Strivit de o povară mult prea mare Pentru un simplu muritor: Aceea de a fi.
sâmbătă, 31 mai 2025