strigând cu buzele arse
sâmbătă, 31 mai 2025
cred că tu mă strigai din mine
și eu nu te auzeam fiindcă
începuse deja numărătoarea inversă
a timpului meu
tu mă strigai din interiorul craniului meu
dar eu nu te puteam auzi decât
ținându-mă de timpane și acoperindu-mi ochii
cu buzele tale ovale

eu nu te puteam auzi fiindcă
tu mă strigai atât de tare
din ecoul meu
încât mi se părea că te strig eu pe tine
de fapt
destrămând orizontul

tu ne strigai pe amândoi
cred
sau poate umbra ta ne striga
cu buzele arse
pe numele nostru de frunze
scrijelite în ziduri de aer
în tăcerea copacilor

și eu nu puteam să-ți număr gândurile
de zgomotul atâtor pietre
pe care le rostogoleai în mine
alergând spre trecut