Cu chiotele-ți de lumina și cu-adâncul ochilor de mare, cu urmele în lut ce ți le lasă nenumăratele fecioare cutremurate-n clipa asta de-un dor pe minunatul tau pământ, te chem: vino, Lume, vin'. Adie-mi în urechile ganguritul de izvoare, la cari în miez de noapte nevăzuti de nimeni strugurii desprinși de vițe ți s-adună să-și umple boabele de must, și-apoi-cu dărnicia ta de moarte vino, Lume, vin'. Și răcoreste-mi fruntea-nfierbântată ca nisipul dogorat pe care calcă-ncet, încet prin pustie un profet.
sâmbătă, 19 aprilie 2025