I Prietenul meu Negri, iubit şi dulce frate, Îţi scriu aceste strofe din locuri depărtate În care-odinioară, ca mine călător, Lăsând a ta gândire în tainicul ei zbor Adeseori ca mine ai stat culcat pe maluri, Cu sufletu-ţi în ceruri, cu ochii tăi pe valuri. II În orice parte a lumii străin eu mă găsesc, Îmi place, sunt ferice la tine să gândesc, Şi-n orice întâmplare a vieţii mele-mi place La gândurile mele părtaş de a te face, Căci din copilărie cu tine m-am deprins Să-mpart orice simţire de care sunt cuprins. III De mă munceşte dorul când îmi aduc aminte De vremile trecute a dragostei fierbinte: De simt a mele lacrimi curgând încetişor Când se deşteaptă-n mine al ţării gingaş dor, Dureri sau veselie, orice vie simţire M-apropie de tine cu-o dulce înfrăţire. IV Acum, pe malul mării, la umbră stând culcat, În liniştea adâncă şi-n visuri cufundat, Privesc trecând mulţime de vase călătoare Ce lunecă pe valuri ca lebede uşoare, Şi gându-mi le urmează sub cerul fără nori, Ca paserea pribeagă ce cată-un cuib de flori. V El merge să revadă acele mândre plaiuri, A tinereţii noastre armonioase raiuri, În care, ca şi tine, o! scumpe frăţior, Simţit-am al meu suflet ferice, iubitor, Crescând în înflorire sub al iubirii soare Şi culegând a lumii plăceri încântătoare. VI Se duce el în grabă ş-opreşte zborul său Pe unde-odinioară trecut-am tu şi eu, Dar mai ales îi place uimit să se închine Acelor două ţărmuri de suvenire pline, Napoli, Veneţia, poetice surori Ce-n inimile noastre deşteaptă dulci fiori VII O! Negri, scumpe frate! Cât vom trăi în lume Cu multă-nduioşire şopti-vom aste nume, Şi câte ori în viaţă cu drag le vom şopti, Cu drag unul la altul frăţeşte vom gândi, Căci între două inimi mai strânsă e unirea Când ele deopotrivă au cunoscut iubirea. VIII Trec anii cu grăbire pe calea scurtei vieţi! Se veştejeşte floarea frumoasei tinereţi. Dar sufletul nu-ţi pierde a sale daruri sfinte. El veşnic are viaţă şi îţi aduce-aminte De oricare simţire, de oricare cuvânt Ce l-au făcut să afle chiar cerul pe pământ. IX Aşa pe veşnicie va sta întipărită În sufletele noastre icoana mult slăvită Acelei ce în lume au fost îngerul meu! Şi ora tristă-n care, zburând la Dumnezeu, Ne-au dat cea de pe urmă a sa dulce privire, Unind mâinile noastre în veşnică-nfrăţire!
sâmbătă, 19 aprilie 2025