Știu de ce ești albă și nepăsătoare ... Carnea ta e suflet înghețat; de ger, Aburii stau încă și ninsoare Toata dimineața zilei lui prier. Gerul dimineții și-al copilăriei Dăinuiește-n tine, dezmorțit puțin ... Sânii duri, doi turturi, spun din crețul iei Prourul vieții rece și senin. Carnea ți-e de suflet, sufletul de carne, Unul și același sloi, de ce să-l rup? N-a-nceput în aburi gheața să se-ntoarne, Albă, numai suflet, suflet înca trup!... Dar, încet, sub ochiul soarelui de vară, Moleșită-n zâmbet, sau în lacrimi noi, Toată amintirea strânsă-n carnea clară Aburind, sui-vă sufletul înapoi ... Izvorăsc din carne sufletele oare? Știu atât, că dacă astăzi ești de stei, Carnea-nduioșată și-atotștiutoare Îți va face-un suflet din topirea ei.
sâmbătă, 19 aprilie 2025