Ea mergea căpşuni s-adune, Fragi s-adune Eu şedeam pe prag la noi. Ea, ca şarpele prin foi, Vine-ncet, pe ochi îmi pune Mâinile ei mici şi moi, În ureche-o vorbă-mi spune, Râde lung şi fuge-apoi. Pieptul plin cu mâna-l ţine, Strâns îl ţine, Că-i piept tânăr şi mereu Ar sălta, şi-n salt e greu. Stă pe loc şi-i pare bine, Bate-n palme: Te ştiu eu: Nu mai viu! De viu la tine, Mă săruţi şi nu mai vreau! Eu o chem şi-i spui de toate, Multe toate, Multe bune şi-n zadar, Nu-mi faci capul călindar! Nu te cred şi nu să poate! Eu mă-ntorc: Ei du-te dar! Capul mi-l proptesc pe coate, Stau pe prag, pe gânduri iar. Stând aşa, un braţ ridică, Blând ridică, Părul meu, pe frunte dat. Când mă-nalţ rămân mirat. Te-ai întors? Şi, subţirică, Ea pe piept mi s-a lăsat Şi zâmbea c-un fel de frică: Răule, te-ai supărat?
sâmbătă, 19 aprilie 2025