SUFLETUL MEU

Ploaia albă,imaginară,
Cu stropi mici,
Îmi inundă sufletul
Când tu nu eşti aici.

Vântul bate neîncetat
Vrând să mă doboare,
Sufletul arzând
Se topeşte în zare.

Soarele îmi arde
Pământul ce îl calc,
Alerg neîncetat
Spre visul înalt.

Umbra îmi acoperă
Trupul încins,
Răcoarea cuprinde
Iubirea ce s-a stins.

Roua îmi înţeapă
Tălpile bătătorite,
Din iarbă răsar
Flori amorţite.

Imaginea ta perfectă
De neatins,
Apare în faţa mea
Un dor nestins.

Peste tot verde
Lumină imaginară,
Sufletul vie agonie
Şi o inimă amară.

Chiar de vei reveni
Vei fii mereu,
O imensă necunoscută
A sufletului meu.