Sunt pasăre nomadă

Sunt  doar o pasăre nomadă

Îmi este dor de primul meu Acasă,
un dor de tot ce-i dincolo
de cortina timpului pătimaş,
am déjà vu constant ce-mi asaltează visul
din adâncul nopţilor
ce-au amuţit.
Devin pe ascuns femeia-pasăre
ce reînvaţă zborul
pe-aripi de îngeri călători,
închid o uşă şi deschid o fereastră
pentru a porni spre necuprins,
sunt doar o pasăre nomadă
amorţită de lespedea
aşteptării,
dar mi-am pus nuferi pe aripi
să-mbrăţişez cu o mie de petale
moment Acum
şi să pornesc
în zbor astral, ca la-nceputurile
vieţii,
căutând iubirea
uitată printre
galaxii.