Prea plin de mine, Am hoinărit O vreme, Planând prin eterul rarefiat Al sentimentelor nedefinite, Ignorând freamătul alert Al inimii tale, Ce se străduia să Nu se topească Prea devreme Sunt vinovat… Când m-am trezit, Am constatat Că nu mai pot să zbor… Aripile mi s-au frânt, Lovite de gheţarii Din irisurile tale, Şi au căzut Peste îngerii Îngheţati Ai sufletului tău. Sunt vinovat… Rătăcirea, Îmi dă si acum târcoale Şi îmi scânteiază iluzii, Ce se sting În ranile din Iubirea ta neprihănită, Lăsându-mă numai Cu dorul ce frige Şi seacă. Sunt vinovat… Din ţurţurii prinşi În pleoapele tale, Mai curg fărâme De lacrimi În visurile noastre, Lăsând să se aşeze peste noi Tăcerea, Şi un ger năprznic Ce alungă şi ultima fărâmă De speranţă. Sunt vinovat… Dar, Neputănd să mă dezmint De tine, Păşesc timid Prin amintiri Cu teamă Şi plin de regrete, Presărând aburi de iubire Peste inima ta îngheţată, În credinţa Că acest viscol se va opri Într-o zi când, Şi pe obrajii tăi Vor reînflori Curcubee… Apoi, Cu aripi noi, Voi zbura Împreună cu heruvimii, În grădina Surâsului tău angelic, Printre florile fericirii, Culegându-le polenul Cu sărutări aprinse, Furate din focul Ce încă mă arde. Sunt vinovat… Iartă-mă !
miercuri, 16 iulie 2025