Când poezia-şi strigă din străfunduri Poetul, s-o creeze cu-al său verb, Şoptindu-i ce simţire şi ce gânduri Să pună în aluatu-i, e… superb! Şi când cu autoritatea-i suavă Strofa-şi supune demiurgul şerb, Răzbate din adâncuri, ca o lavă, Sudoarea sufletului - iarăşi e… superb! Sau când, ca o fecioară fără pată, Un vers îşi cântă ruga, chiar imberb, Atunci şi cel ce n-a mai scris vreodată Îşi cere dreptul său de-a fi… superb ! Pentru acestea toate nu-s cuvinte, Nici pentru criticul cel mai acerb Ce îşi coboară-n suflet a sa minte, Mai potrivite ca simplul… « Superb ! »
sâmbătă, 31 mai 2025