Sus în curtea cea domnească, La domnia din Bârlad, Şade tânăr domnul Vlad – Sub căciula-i ţărănească Pe-a lui umeri plete cad. Astfel şade trist şi rece La ospăţul luminat Din domnescul lui palat, Cu priviri crunte şi rece, Cu-ochiul negru înfundat. Faţa palidă şi tristă, Manta-i neagră pe-umeri tari, Faţa spână, ochii mari – Astfel trece în revistă Pe boierii lui cei mari. Ici bătrâni ca iarna albă, Munţi cu fruntea de arginţi, Şoptesc dulce şi cuminţi – Colo tinereţea dalbă Cu râs mult şi fără minţi. Femei palide, frumoase, Feţe blânde, ochi de foc, Ce în gene li se joc Şi-a lor raze luminoase Printre cale-şi cată loc. Sala-i mare, strălucită, Masa-i albă, oaspeţi mulţi, Vorbe dulci să tot asculţi, Chiar lumina-i îndrăgită De ochi lucii, de ochi mulţi.
