TABLOU CU MOV, ALBASTRU ȘI MARO Aproape adormit eu te-am visat, iar gândul mi-a rămas îngemănat cu gândul tău, pierdut pe undeva, într-un apus întârziat de catifea. Apoi am adormit, numai o clipă – vedeam în vis mirat cum se ridică tot trupul meu într-un văzduh neclar stropit cu picături de chihlimbar, iar tu pluteai deasupra mea pătată de-o ploaie ce pica defragmentată. Te-aș fi adus de mine mai aproape, dar te pierdeai prin nevăzute ape dintr-un tablou pictat de Picasso cu mov, albastru și puțin maro... Și trupul tău se legăna pe pânză ca un văzduh împodobit cu-o frunză, iar movu-n roșu se schimba treptat pe fondul de albastru răsturnat, când chipul tău din umbră mă privea turnând din ochi licori de peruzea. Dar într-o clipă-ai dispărut fugară pe năluciri ce se suceau afară sub norii negri adunați sub cer pe străvezii apusuri de arcer ce replicau imaginea-ți pictată pe pânza cerului, neterminată. Erai sau nu erai, nici nu mai știu, c-afară se făcuse prea târziu, iar chipul tău prin mine se scurgea ca raza ruptă dintrun ciob de stea.
sâmbătă, 31 mai 2025