mai stai așa, privind, cum într-o scenă cu vrăbii şi migdali înfloriţi peste care picură funigeii soarelui de mai confundaţi cu iarba şi aerul vom visa, vom fi bucurie ce lume, ce tablou rămase în urmă… prea urmă să-ţi mai spun înfloresc drumurile toate de privirea ta de pasul tău, de sufletul cu toate numele lumii şi unul singur – inima ta care mă duce lumii, vieții, eternului destrămând luminii înţelesul urâţit de foamea de bani şi tipare care dau bine pe ziduri în castelele vechi simplu inimi îşi ating tâmplele între două flori de migdal căzute în iarbă pe un fir de acarian trezit prea demult şi prea devreme să vadă poezia scrisă astfel mai stai, mai stai tomnatic şi trist sună aerul oraşului fără prezența ta fie şi vis nu trece aşa repede în așteptare nu lăsa ierni troienite în frigul lor să umbrească bucuria plecări prea multe s-au strâns în suflet și sună parcă-s trenuri fără popas – Copyright Mariana Fulger
sâmbătă, 31 mai 2025