M-am rătăcit cândva prin al tău suflet, Te-ai strecurat, tiptil, în al meu gând. Ne-am întâlnit, sătui de nori și umblet, Am devenit cascadă spumegând. Dar zbuciumați în apriga vâltoare, N-am calculat tăcerile în doi, Prelinse-ncet în stropii de-ntristare, Ce ne-au udat, frenetic, pe-amândoi. Dezmoșteniți de falnice speranțe, Ne-am închistat într-un cavou de spini. Preambalând iubirea cu restanțe, Am încercat s-o vindem la străini. Nici tu, nici eu nu am găsit clientul Dispus s-achite pentru un rebut, Și-am înțeles că a venit momentul Să-l alungăm din noi pe Belzebut. Am învățat că lacrima-i doar rouă, Iar vântul toamnei poate mângâia. Iubirea noastră, chiar de nu e nouă, C-un pic de zel, se poate remaia. Azi împletim furtuna în cuvinte. Chiar dacă dor, mă vindeci c-un sărut. Tăcerea crudă, stinsă-n jurăminte, Nu ne mai strânge-n clești, a dispărut...
sâmbătă, 31 mai 2025