Tăcerea mea

Tãcerea mea e un stâlp care-a prins rãdãcini în cer.
Privirea ta albastrã s-a-ncolãcit pe el 
ca şarpele
şi tot se-nalţã, se-nalţã, 
crezând cã poate ajunge în lumina
din raiul
de mult pierdut.
Întoarce-te din drum!
E în zadar!
Tãcerea mea a zãvorât
poarta 
la care vrei tu sã ajungi,
iar cheia e rãtãcitã
în nadir,
acolo unde inima mea
de lut
şi sânge
odrãsleşte în pustiu
muguri
pentru primãvara ce va sã vinã…
Agaţã-te de sunetele de flaut
ale mugurilor mei
mult rãbdãtori
şi,
poate,
vei gãsi şi cheia…