Am tăcut prea mult atât de mult încât tăcerea mea a fost interpretata drept slăbiciune sufletul meu însângerat lasă urme pe cer eliberat de frică m-aplec să culeg: roua din flori din stele si zori printre versuri alerg în pieptu-mi fiori veghează la poarta inimii mele durerea mă sfâșie în mii de bucăți în stropii de ploaie revin zbuciumat un înger bolnav cuprins de tristețe m-alintă ciudat de sus mă privește eu plâng întristat prăpastia lumii în mine din nou tot creste, tot creste.
sâmbătă, 31 mai 2025