TĂCEREA MEA, TĂCEREA TA, TĂCEREA LOR...

TĂCEREA MEA, TĂCEREA TA, TĂCEREA LOR...

Tăcerea mea, tăcerea ta, tăcerea lor,
Sunt un decor sordid, apăsător
Al unei piese scrise de străini.
O, Doamne, am rămas aşa puţini!

Privesc în jurul meu cum lumea tace
Deşi în gând înjură birjăreşte.
Slăbeşte naţia noastră, tot slăbeşte
Şi tace trist, şi tace şi tot face.

Şi face sluj la stele reunite,
Ne ard obrajii, ochii în orbite
Nu mai au lacrimi fără de ruşine.
„Să nu vorbiţi şi-o să vă fie bine!”

Dar nu mai vreau să tac, sunt prea bătrân
Să mai accept istorii inventate.
De ce să tac visând la libertate
Când doar minciuni avem drept caldarâm!

Tăcerea noastră şi vorbitul lor
Sunt un decor sordid, apăsător.
Vă rog, începeţi să vorbiţi odată!
Vorbiţi în limbă noastră minunată
Şi fiţi stăpâni pe vorbele rostite.

Tăcerile sunt clipe irosite!