tăceri

Nervos
Se zbate în mine ultimul gând
Sunt o colivie fără gratii 
Păzită de aerul toamnei 
De frunze și vânt

Patimi sunt multe
Pe cerul mohorât de odăjdii ,
Sunt o colivie pustie 
Cu rafale de foc și primejdii,

Cu tăceri care își picură amarul 
Și bântuie toamna pe-alei.
Nervos,
Plictisit 
Precum la banchet lăutarul 
Mă-ntreabă lăuntrul, ce vrei?

Nimic,
Îmi este răspunsul,
Tac și eu prin cuvinte .
Oh, fierbe smoala din versuri 
Și sufletul piere cuminte

Moartea îmi este răspunsul. 
Singura care nu minte.