Ție mă tângui, Doamne, dar Tu nu mă asculți Mă lași să văd cum groaza pe oameni îi apasă; Nesățios ca moartea cu gura ca Gheena, Cel rău atrage lumea cu vorba-i mincinoasă. Dar milostiv ești Doamne și ochii Tăi curați Ce luminează cerul, cum pot ei să privească În ochii celor simpli, plăpânzi și-nlăcrimați Din care se înfruptă cel josnic ca hiena? Ce îmi răspunzi tu, Doamne, la tânguirea mea? Îmi ceri să scriu vedenii, ce sigur se-mplinesc, Să scrijelesc pereții, plângăd aceaste vremuri, Cu foc, boli și cutremur lumea s-o îngrozesc, De mă-ngrozesc eu însumi și din picioare tremur. Să scriu că pe cel josnic il va lovi năpasta Iar dreptul, prin credință, va fi viu, Dar, din nesăbuință, multor din lumea asta Li s-a răcit credința, și-atunci, eu cui să scriu?! 10.09.2020
sâmbătă, 31 mai 2025