într-un colţ prăfuit de nostalgie, mi se cos bătăile de inimă. prin urechile acului se tot aude o tăcere acută ca un cântec evanescent compus de toate clapele nopții. încă un vis anexat de tine… somnul îmi este înecat între puncte de suspensie şi înfăţişări abstracte de fericire. tâmplele îmi ard de prezenţa ta cu eleganța vestalei şi îmi gravează nesărutul nostru pe fiecare pată de cuget. iartă-mă cu aceeaşi graţie angelică pe care o beau mereu până la iubire. mă simt atât de străin în cuvintele mele… şi ele sunt bolnave de mine când râvnirea mă împinge spre declin şi uit de care capăt al luminii să mă agăţ. “iubirea e aici” scrie pe fiecare căptușeală de suflet. mi se dezleagă toate fricile nesupuse raţiunii şi încep să latre spre cer. mi-e tot mai teamă că de-atâta tumult mi se va crăpa reflexia pe retina lunii. călcâiul îmi descreşte cu fiecare fărâmă de fior şi nu ştiu dacă mai pot să-mi întorc trăirea din țările calde fără să ajung la zâmbetul tău. îţi mai ştiu vocea, vibrează tainic în fiecare sunet de dor şi îmi opreşte mereu alfabetul în zodia şeptimii. nici nu știi ce uşor îmi e să ghidez nemurirea spre tine când îmi strângi tot aerul din piept şi faci din el cuvertură pentru parfumul tău. ţi-aş spune, dar gândurile au tăcerea în sânge, iar cuvântul le poartă uneori în veşminte sofisticate. îmi tremură lacunele sub zațul fiecărei zi, dar te aştept până când voi fi triat pentru neant de cutele timpului, până când mă vor strivi toate coperţile celestului, până când pământul va mușca din mine și îți va simți gustul revărsat din trupul meu. te aștept sub umbra rătăcirii, unde “hai acasă” îmi strigă nimeni.
sâmbătă, 31 mai 2025