umbră de pasăre cu aripi frânte , corbii plutesc în pântecul unei clipe eterne pentru tine, într-o picătură de sânge spartă în zâmbetul subţire al buzelor. eşti singură sunt aici... dar nu cu tine, n-am voie să te strig, cum te-am chemat de atâtea ori... acum nu, acum nu am voie să te rog să mai stai. îţi privesc corpul înţepenit sub soarele impasibil de toamnă, nimic nu s-a schimbat doar ai început să-ţi proiectezi nefiinţă în prezentul meu gesturile, cuvintele stau prinse într-un ochi lipsit de tine. tristeţea este că nu poţi să mai împarţi cu mine inima plină de bucurie, în acest anotimp al roadelor coapte, ai coborât în ţărână să ţii în mâini rădăcinile fără să tulburi sonora dimensiune a vieţii, picătură cu picătură curgi în simetrica rotire a anotimpurilor. mirosul tău, vocea ta, privirea ta nu sunt în acest trup înţepenit peste care se ridică ţărână de la pământ la păsări. n-am voie să plâng să nu-ţi tulbur liniştea, libertatea redobândită... sunt doar o umbră întrebătoare nu pot să văd dincolo de chipul lumii tot ceea ce voi deveni într-un azi definitiv.
sâmbătă, 31 mai 2025